Interviu cu Daniela Vitelaru, director editorial “Romania in Contact”

“Câteodată răbdarea doare, dar este ingredientul de bază pentru ca planurile importante să prindă contur. Cât aştepţi, acumulezi fără să vrei, un gust amar de fiecare dată când mai trece un moment şi nu se întâmplă nimic din ceea ce speri. Deşi munceşti. Mult. Imaginează-ţi să nu fi muncit… La final, doar o secundă e secundă de glorie, că de a doua zi o iei de la capăt… dar este incredibil de satisfăcător când îţi admiri reuşita!” (Daniela Vitelaru)

Anul trecut brandul publicaţiei ROMÂNIA ÎN CONTACT s-a lansat la Londra printr-un eveniment susţinut de Ambasada României şi Institutul Cultural Roman. Din toamnă revista vă vedea şi lumina tiparului. Povestea începe să prindă contur, din ce în ce mai mulţi oameni de valoare ai României dorind să le fie asociat numele de “român” cu o altă imagine decât cea obişnuită din “presa gratis de la metrou”, cum obişnuieşte să numească Daniela presa de nimic, de valoare zero. De fapt aceasta era şi ideea, că timp de 2 ani, atat cât a durat strategia de comunicare de brand, oamenii de elită din diaspora să înţeleagă importanţa colaborării şi solidarităţii, pentru a schimba, treptat, desigur, imaginea romanilor de pretutindeni.

Cum vezi în prezent imaginea romanilor în lume?
Cred că romanului îi lipseşte respectul, de sine, dar şi fata ce cel de lângă el. Romanii sunt sarcastici, prea sarcastici, iar într-o societate ca a noastră, în care mai sunt atât de multe de făcut, nu ne putem permite să ne luăm prea mult peste picior, nu e loc de batjocură, nu e cazul… Cam de aici porneşte totul în ce priveşte modul cum ne-am construit, de-a lungul vremii, imaginea în lume. Râdem unii de alţii, în văzul lumii, fără să fie nimic de râs. În numeroase cazuri suntem atât de penibili, încât e penibil ca nici măcar nu observăm lucrul acesta. Şi e logic că, dacă noi nu dăm doi bani pe modul în care apărem în lume, străinii o să ne catalogheze exact aşa cum ne prezentăm lor… Ieftin!

Nu crezi că aceasta este o generalizare?
Poate fi generalizare dintr-un singur punct de vedere – implică masa de romani, adică o bună parte dintre aceştia. E greu, uneori imposibil, să îi mai observi pe cei extraordinari în mulţime. Şi nu e o jignire aici – e o realitate. Priveşte ce se întâmplă la ora actuală la nivelul ţării, cum cei care ne conduc apar execrabil în faţa publicului cu tot felul de “găinării” (scuzat a-mi fi termenul), când sunt atâtea trauma de rezolvat. “Lead by exemple” spun teoriile de reuşită. Întrebarea mea e una: “Care exemplu?” O simplă vizionare a ştirilor româneşti ne lasă cu un gust amar… Şi, să revin la subiect, nu, nu cred că este o generalizare – aşa stau lucrurile, iar dacă identificăm minusurile şi avem puterea să recunoaştem unde şi cu ce am greşit, poate reuşim, la un moment dat, să le corectăm. Românii din străinătate sunt o mână de aur pentru România şi aici mă refer la un singur aspect – sunt cei care văd situaţia din afară şi o pot judeca la rece, cu raţionalitate şi fără influenţa. Cei din ţară sunt din păcate “compromişi”.

Ce aduci tu nou, prin acest nou concept de publicaţie?
Valoare. Elită. Reuşită. Succes. Toate ca modele de viaţă, toate ca exemple de urmat. Îi pun în lumina reflectoarelor pe oamenii care merită să fie acolo, care au muncit, care s-au străduit, care şi-au avut un aport in societate, la promovarea României, la nivel internaţional.

Când ai renunţat să lucrezi pentru alte trusturi de presa din România?
În 2008 când a început criza. Toată lumea a început să râdă de mine când m-am apucat să scriu conceptul proiectului. Şi eu am râs cu ei, dar eu ştiam ce fac. Mulţi dintre cei care au râs atunci, încă mai râd, cand doar atât ştiu să facă. Eu îmi văd de treabă… Am vrut pur şi simplu să fac jurnalism de valoare, nu prostituţie intelectuală pe bani. Ce sens are? De ce mi-am bătut capul citind jdemii de cărţi de jurnalism şi să fac o facultate? Să mă vând ieftin unor oameni care fac afaceri în media şi habar nu au ce înseamnă un reportaj? Am vrut să mă dezvolt, să scriu şi sa creez într-un mediu sănătos, cu o scară de valori şi principii şi, pentru că nu am găsit acest mediu, l-am inventat. A fost o necesitate personală lansarea acestei reviste, dar desigur nu făceam nici un pas dacă nu aveam şi un feedback pozitiv din partea unor oameni…ca mine…

Unde ţi-ai propus să ajungi cu acest concept? Vreau să reinventez arta de a spune o poveste. Adevărată.

Recomanda-ne si cometeaza acest articol.

Tweet