La prima vedere, pare să existe un conflict între românii proveniţi din zone diferite. Populaţia din fiecare regiune a ţării are o serie de prejudecăţi când vine vorba despre locuitorii unei alte zone din România.

Bucureştenii sunt ţinta tuturor. Arareori se găsesc persoane din provincie care să nu-i catalogheze drept oameni cu nasul pe sus. Ba unii merg chiar până la a-i descrie ca fiind „neciopliţi”. Pe scurt, cei din Capitală sunt „Mitici”. Ironiile ardelenilor la adresa moldovenilor, oltenilor sau bucureştenilor, dar şi cele care vin ca răspuns sunt reflectate perfect în bancuri. Glumele făcute pe seama locuitorilor din alte zone pot duce cu gândul la un tip de „secesiune”. Numai că specialiştii sunt de părere că nu este nimic îngrijorător. Este o chestiune care ţine de identitatea regională.

„Ciocnirea regiunilor”
De locuitorii oricărei zone se leagă o serie de stereotipuri. Ardelenii sunt consideraţi calmi, dar şi prea lenţi. Oameni destoinici, dar parcă prea plini de ei. Oltenii sunt percepuţi ca isteţi, ba chiar „(h)oţi”, capabili să întoarcă orice situaţie în favoarea lor. Moldovenii sunt consideraţi leneşi, săraci şi dornici să ajungă cât mai sus în ierarhia socială. Cât despre bucureşteni… pentru majoritatea celor din provincie, cei din Capitală sunt echivalentul aroganţei. De ce? Pentru că au pretenţia că „ora exactă se dă la Bucureşti”. Sunt „Mitici”. În cartea „Istoria beţiei la români”, Mircea Bălan face un portret-robot al lui Mitică, „bucureşteanul par exce­llence”, personajul consacrat de Caragiale. „Şmecheraşul de Bucureşti, o pramatie înfumurată, un potlogar dublat de un hoţ şi un mitocan cu ifose, jalnic, penibil şi discreditat chiar de la apariţie, de fapt un avort al «mişelului», al «craiului»”. Dar aşa cum nu toţi bucureştenii sunt Mitici, nu toţi ardelenii, oltenii, respectiv moldovenii pot fi asociaţi cu descrierile sarcastice transformate în clişee. 

Moldovenii, cei mai optimişti 
Moldovenii conduc în topul optimismului, înaintea muntenilor, ardelenilor şi bucureştenilor, se arată într-un sondaj realizat anul trecut de Institutul de Marketing şi Sondaje la comanda revistei “Reader’s Digest”. Potrivit barometrului „Cum ne vedem viitorul”, 64% din moldoveni cred că în viitor se vor găsi soluţii pentru vindecarea oricărui tip de cancer. Aceeaşi convingere este împărtăşită de numai 47% din ardeleni, 46% din munteni şi 41% din bucureşteni. Totodată, 46% din moldovenii sunt de părere că „vom deveni mai atenţi la problemele celor din jur”, faţă de 31% din ardeleni, 28% din munteni şi 20% din bucureşteni. 

Bancurile, câmp de bătălie 
Bancurile reflectă cel mai bine rivalităţile dintre regiuni. Şi stârnesc şi multe zâmbete. Exemplele sunt nenumărate.

„La un concurs de strâns melci participă un oltean, un moldovean şi un ardelean. Se dă verdictul. Olteanul e pe primul loc, cu trei găleţi de melci, moldoveanul pe locul doi, cu două găleţi, iar ardeleanul nu a prins niciun melc. «Ce s-a întâmplat, măi, ardelene?», întreabă cineva. «Eu mă aplecam după melc, dar până să-l prind eu, melcul ţuşt… mai încolo», răspunde ardeleanul”.

„Întrebare: «De ce au vacile oltenilor gâtul mai lung?» Răspuns: «Ca să mai pască şi în curtea vecinului»”.

„Moldoveanul soseşte cu întârziere la împărţirea darurilor, iar Dumnezeu îi spune: «Îmi pare rău, nu mi-au rămas decât frumuseţea şi prostia. Alege-ţi!» Moldoveanul răspunde: «Doamne, frumuseţea-i trecătoare»”.

„Un muntean care avea o prietenă moldoveancă îi spune: «Iubito, eşti divină», iar ea răspunde: «Nu, amândoi suntem di vină»”. 

Sudul, leagănul bancurilor 
Bancurile îşi au originea în snoavele de altădată. Fenomenul bancului nu este însă „egal reprezentat pe tot cuprinsul ţării”, scria „România Literară”, în nr. 45/1996. „Geografia bancului îşi are centrul incontestabil în zona dunăreană (Muntenia şi mai ales Oltenia). În Moldova bancul este încă viguros, pe când în Ardeal şi-n Bucovina îl întâlnim mult mai slab reprezentat şi cu o mult mai mică «priză la public»”, adaugă sursa citată. Una dintre explicaţii ţine de istoria provinciilor româneşti. Dacă în Ardeal s-a simţit adierea spiritului occidental, în sud şi-a pus pecetea spiritul oriental. 

Identităţile regionale se vor păstra mereu 
O uniformizare la nivel naţional a populaţiei este, practic, imposibilă şi nici nu este recomandată, sunt de părere specialiştii. Antropologii susţin că o regiune este cu atât mai bogată din punct de vedere cultural cu cât identitatea ei este mai bine conturată. Totuşi, atât timp cât fiecare zonă îşi va păstra o serie de trăsături proprii, „fricţiunile” dintre locuitorii regiunilor vor continua. Este de menţionat că locuitorii din fiecare zonă au un anumit tip de raportare la cei din alte regiuni istorice. „Identitatea regională produce un soi de orgoliu, un soi de naţionalism local. Un astfel de exemplu este Oltenia care, prin liderii săi, îşi autodeclară superioritatea de fiecare dată când are ocazia”, a adăugat acesta. 

Uniţi la nevoie 
Nu se poate spune că nu există un oarecare tip de unitate între tradiţionalele provincii istorice”. Aceste „împunsături” între ardeleni, olteni, moldoveni şi bucureşteni „dau farmecul acestui popor”. De cele mai multe ori, toate aceste mici frecuşuri sunt date uitării atunci când oamenii ajung într-o altă ţară. „Important este că toţi sunt români, iar acest fapt îi defineşte atunci când merg în străinătate”, a conchis antropologul Zoltán Rostás. 

România se împarte după mai multe criterii: 
-istoric, în România există trei provincii tradiţionale: Valahia, Moldova şi Transilvania. 
-etnografic, România este împărţită în mai multe zone, fiecare cu o identitate bine conturată: Transilvania, Maramureşul, Crişana, Banatul, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina. 
-administrativ, ţara se împarte în 41 de judeţe plus Municipiul Bucureşti, aşa cum au stabilit reforma din 1968 şi modificările ulterioare.

În mod frecvent, în percepţia publică şi în vorbirea curentă, Banatul, Crişana şi Maramureşul sunt menţionate ca făcând parte din Transilvania vecină. Similar, se consideră că Oltenia şi Muntenia formează Valahia, iar adesea aici e înglobată şi Dobrogea. Însă cel mai frapant exemplu e cazul bucovinenilor, pe care majoritatea românilor din restul ţării nu-i cred când se jură că ei nu-s moldoveni. O a doua serie de dispute referitoare la împărţiri a fost generată de faptul că graniţele judeţelor nu se suprapun exact peste limitele provinciilor istorice. De pildă, suprafeţe mari din judeţele olteneşti Vâlcea şi Olt se află dincolo de “graniţa” cu Muntenia, iar Banatul “muşcă” şi el un colţişor din Mehedinţi. În cealaltă parte a ţării, Milcovul, graniţă istorică între Principate, taie Vrancea în două părţi inegale. Situaţii asemănătoare se întâlnesc în judeţele din estul Moldovei şi Maramureş.

O poveste universală
Aparentele neînţelegeri dintre locuitori din diverse zone există în mai toate ţările. „Dacă întrebi un german din nord, protestant, ce crede despre un cetăţean din Bavaria, catolic, va spune că nu este neamţ”, a spus Zoltán Rostás. La fel, în Statele Unite, cei din nord se consideră superiori celor din sud. O situaţie similară există şi în Franţa, unde cei din Pro­vence se raportează, în general, critic la parizieni şi invers. La fel se intampla si in Italia, unde cei din nord nu se inteleg cu cei din sud.

Recomanda-ne si cometeaza acest articol.

Tweet