Româncă ucisă pe stradă în Ilford

Un bărbat a fost arestat în urma înjunghierii unei imigrante românce, în noaptea de luni spre marţi, pe o stradă comercială aglomerată de la Ilford, în Essex (estul Angliei), tânăra murind ulterior la Royal London Hospital, relatează Daily Mail online.

Potrivit publicaţiei, incidentul s-a petrecut la miezul nopţii de luni spre marţi, iar tinerei i-a fost acordat primul ajutor de către paramedici care au condus-o la spital, însă medicii nu au putut să o salveze. Românca, a cărei identitate nu este precizată, a murit din cauza rănilor la Royal London Hospital, spre ora locală 2.00 (4.00, ora României).

Poliţia a confirmat că cunoaşte identitatea victimei, anunţând că nu o va dezvălui până când nu va informa rudele. O autopsie urma să fie efectuată marţi după-amiaza în vederea stabilirii cauzei morţii.

Locuitori din zonă au declarat că au văzut victima mergând împleticit în interiorul localului Pizza and Chicken 4 U, după care s-a prăbuşit la podea. "Cineva zăcea pe jos în bucătăria restaurantului, dar am putut să văd doar picioarele", a declarat un vecin pentru publicaţia Ilford Recorder. "Au tras storurile, pentru că oamenii se holbau. Nu am văzut atâta poliţie în viaţa mea", a spus acesta.

"Am auzit prima dată despre acest lucru pe la miezul nopţii, când poliţia mi-a bătut la uşă să mă întrebe dacă am văzut ceva", a declarat un bărbat în vârstă de 40 de ani care locuieşte pe strada pe care a avut loc atacul. "Erau poliţişti şi o mulţime de sirene. Cred că a fost înjunghiată în stradă şi că a fugit după aceea în bucătăria magazinului", a mai spus această sursă, adăugând că există probleme cu prostituţia în cartier.


rssfeed Recomanda-ne si cometeaza acest articol.
Tweet
Email Drucken Favoriten Twitter Facebook Myspace google Yahoo



Din aceeaşi categorie:


La masa tăcerii

 

Repere

Şcolile se închid din lipsă de copii, nu din cauza BOR Şcolile se închid din lipsă de copii, nu din cauza BOR

În România, potrivit statisticilor oficiale, sunt 20.240 d...

 

Almanah

Poveste cu oameni şi câini Poveste cu oameni şi câini

Încet şi pe nebăgate de seamă, mă îndepărtez de liter...

You are here: Numarul Curent Special Româncă ucisă pe stradă în Ilford